Guvernul Dăncilă nu este de acord cu inițiativa legislativă, adoptată deja de Senat, privind înființarea platformelor online de finanțare participativă, cunoscute sub denumirea crowdfunding și consacrate în prezent drept una din principalele forme de atragere a finanțării pentru toate tipurile de afaceri de tip start-up. Executivul actual propune ca antreprenorii români să aștepte adoptarea la nivel european a unui regulament în domeniu, care este și el doar în stadiu de proiect. Banca Națională a României a transmis însă atât Guvernului, cât și Parlamentului, că este de acord cu proiectul, cu condiția preluării unor observații.
Entitățile reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vor fi obligate să transmită instituției declarații prin care să arate în ce măsură respectă principiile incluse într-un regulament de guvernanță corporativă, care vizează, printre altele, managementul riscurilor și conflictele de interese.
Lipsa unei definiții clare a termenului “indicii rezonabile” cu referire la conduita morală a managerilor evaluați sau restrângerea experienței acceptate strict la domeniul în care activează persoana evaluată sunt câteva dintre problemele pe care le ridică propunerea de regulament.